Un copil a murit într-un parc
bucureștean, sfâșiat de câini... E o știre. Una dintre multele care ni se livrează zilnic și care se
ciocnesc de noi, ne zdruncină puțin confortul la care ținem atât de mult
și se pierde apoi, pentru că, nu-i așa?!, asta-i viața, vin altele și altele...
Trăim dintr-o
știre în alta, dezbatem la nesfârșit probleme stringente, empatizăm cu
victimele cât timp subiectul e fierbinte, aruncăm cu pietre în cei pe care îi
considerăm vinovați, ne lamentăm, suntem sau nu de acord că trebuie făcut ceva,
avem păreri și păreri de rău, dăm vina pe autorități, pe bunica iresponsabilă,
pe câini, pe copiii neascultători, pe destin, pe vreme, pe vremuri, dar niciodată, absolut
niciodată pe noi înșine. Sigur că ne
pare rău, foarte rău, dar ce putem face noi ?! Slavă Domnului că nu este
copilul nostru, iar noi suntem extrem de atenți și de responsabili în ceea ce ne privește. Suntem cu ochii în
patru. Ne este bine așa, pentru că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva. Și
apoi avem probleme mult mai importante de rezolvat. Proiectul Roșia Montană,
criza din Siria, valul de scumpiri, disputele țigănești, nunta Biancăi
Drăgușanu, nașii nepoatei lui Băsescu, prostituatele de lux care vor ocupa
posturile de realizatoare TV, și câte și mai câte lucruri cu adevărat
importante, de care atârnă viitorul nostru și al copiilor noștri.
Noi nu avem
nicio vină pentru că vina o poartă doar greaua
moștenire. Am moștenit tare comunisto-securiste, o infrastructură
mizerabilă, câinii vagabonzi, manelele, bacșișul, statul pe marginea șanțului
sau în fața blocului, și multe altele, în mod implacabil, ca niște victime ale
sorții ce suntem. Noi ne-am trezit așezați geopolitic în mod nefericit, nu am
dus niciodată o politică expansionistă, nu ne-am aventurat în proiecte și în inițiative nelalocul lor și fără sorți de
izbândă. Noi ne hrănim din istorie, chiar dacă nu învățăm nimic din ea. Noi ne
cunoaștem mai bine decât oricine. Avem tradiții pe care le respectăm cu
sfințenie. Ne lăsăm călăuziți de înțelepciunea populară în tot ceea ce facem.
Știm așadar că graba strică treaba,
că cine seamănă vânt culege furtună,
că sabia nu taie capul plecat, așa că ne vedem de ale noastre
și nu vrem să ni se dea sfaturi și nici să fim ca alții, pentru că cine seamănă s-adună și de ce ne-am
aduna noi cu Occidentul care ne tot arată cu degetul și ne dă lecții...? De ce
ar trebui să arate Bucureștiul ca Londra sau ca Viena? Nici nu s-ar putea,
pentru că noi, românii, nu am jefuit alte popoare să adunăm atâtea bogății și
să ducem pe spinarea altora o viață de huzur. Nouă ne place să fim săraci.
Săraci, dar cinstiți. Și să trăim într-o deplină armonie cu natura. Vrem să
simțim țărâna sub tălpi, să pocnim semințe și să aruncăm cojile pe jos căci
sunt biodegradabile, să avem animale în jur, oriunde și oricând, să creștem
orătănii în balcon, să cultivăm ceapă în fața blocului, să tăiem porcul și să
ne spălăm mașina în stradă, să ieșim la iarbă verde lângă șosea, să nu ne
spălăm ca să evităm vreo răceală, să ascultăm muzica tare ca un popor vesel ce
suntem. Nu acceptăm sfaturi din partea nimănui, mai ales din partea unora pe
care nu dăm nici doi bani. Și noi nu prea dăm doi bani pe nimeni. Știm cel mai
bine ce avem de făcut și știm și mai bine că fiecare trebuie să-și vadă de ale
lui. Nouă nu ne place să primim lecții. Știm că nu e cazul să ne ducem la vot,
pentru că lucrurile merg oricum, pentru că tot nu s-ar schimba nimic, pentru că
toți politicienii sunt mână în mână, pentru că oricum se duc pensionarii,
moldovenii, țăranii și alții care nu au ce face sau sunt mituiți. Noi nu suntem
în niciuna dintre categorii, așa că nu ne ducem. Noi suntem tineri, sănătoși, avem
slavă Domnului, ce ne trebuie, suntem citadini, corporatiști, ecologiști,
bloggeri, formatori de opinie, dive, vedete, oameni de afaceri, metrosexuali, rafinați,
plimbați, tunați din cap până-n
picioare, cu mașini, neveste și amante cu tot, am studiat la privat, mergem la
sală, la spa, la ski, la Ibiza, în
Poiană, suntem funky, trendy, happy, citim ce dă bine chiar dacă nu înțelegem mai nimic sau nu
știm să scriem corect – că, știți, bac-ul l-am luat greu, iar restul diplomelor
nu știm cum și de pe unde le-am luat – purtăm ochelari pentru că ne fac să
părem intelectuali, ceasuri scumpe pentru că ne fac să credem că noi dăm ora
exactă în această țară, avem haine de firmă, supermașini, superjob-uri,
superafaceri, superconcedii, supercase,
supercâini de rasă pe care îi ținem
în curte, împreună cu minunații noștri copii și cu bonele lor filipineze,
într-o deplină armonie, pentru că psihologii ne sfătuiesc să-i responsabilizăm
astfel, iar la grădinițele particulare tot procesul educațional este conceput
în spiritul dragostei față de animale. Noi nu ne amestecăm cu prostimea. Nu vrem
ca să ne riscăm pentru că nu se merită să faci asta ca și
oameni civilizați ce suntem când avem decât o viață care vrem s-o trăim
fără să ne pese naibii de nimic și de nimeni. În plus, David și Patrick și
Nicholas și Ariana și Rihanna și Melinda și toți copiii noștri nu se joacă
aiurea, ci merg la locurile de joacă din mall-uri
unde noi facem shopping la magazine de firmă. Și apoi, ce naiba căuta
copilul ăla acolo?!
Dacă tot s-a
întâmplat, asta este...! Așa i-a fost scris...! Ne pare rău, dar nu mai putem
face nimic pentru el. Și nici pentru alții asemenea pentru că nu avem nici
timp, nici chef, nici nu ne putem schimba
atitudinea, modul de viață și nici nu vrem. Ne este bine așa. Fiecare
dintre noi trebuie să fie atent și să-și cunoască interesul. Pentru că nu este
problema noastră. Absolut deloc. Este a lui Iliescu, a lui Oprescu, a lui
Băsescu, a lui Antonescu, a lui Videanu și a lui Onțanu și a tuturor
nemernicilor care au ajuns unde au fost sau sunt, așa, pur și simplu.
Așa că nu
putem să ne schimbăm programul ieșind în stradă cu toții pentru a-i forța pe
politicieni să-și facă treaba. Unde să ieșim să ne mai muște dreacu
vreun câine? Oricum e în zadar, pentru că sunt toți o apă și-un pământ și nu se va schimba nimic. Așa suntem noi
românii. Nu avem nicio vină. Toate ni se întâmplă. Așa ne-a fost dat. Firește
că dacă marile puteri ale lumii nu ne-ar fi siluit de-a lungul istoriei, dacă
nu ne-ar fi cotropit turcii și hunii și tătarii și dacă nu ne-ar fi
îngenuncheat comuniștii, fasciștii, securiștii și toți torționarii acestui neam
bun , harnic, deștept, credincios, răbdător și modest, lucrurile ar fi stat cu
totul altfel. Acum și ticăloșii ăștia de politicieni din toate partidele
emanate unul din altul în ultimii peste douăzeci de ani... . Să le fie rușine și
să fie trași la răspundere! Unde sunt cei care trebuie să plătească pentru
moartea acestui copil și pentru toate relele care ni s-au întâmplat? Să fie
lapidați în piața publică, trași pe roată, arși pe rug, să-i vedem și noi, să
ne simțim răzbunați și să le fie învățătură de minte celor care vor mai face
rău acestui popor! Să fie exterminați și ei, și iubitorii de animale, și
politicienii hoți, și câinii, și țiganii, și ungurii, și doctorii șpăgari, și
plagiatorii, și dascălii incompetenți, și polițiștii corupți, și maneliștii și
să trăim într-o țară perfectă, în care să rămânem doar noi, cetățenii perfecți, inteligenți, harnici și civilizați până în măduva oaselor. Gândiți-vă cum ar
arăta România fără toți ăștia care nu sunt ca noi...?! Perfect.
Nu, doamnelor
și domnilor concitadini și compatrioți! În momentul acesta simt un nod în gât
și un cumplit sentiment de vinovăție. Din păcate, România ar arăta perfect doar
fără noi, ăștia perfecți. Arienii.
Mereu superiori celorlalți, mereu justițiari, mereu nevinovați și competenți în
tot și în toate cu asupra de măsură. Copilul acesta a murit din cauza noastră a
tuturor. Nu suntem cu nimic mai puțin vinovați decât cei pe care îi credem
astfel. Dimpotrivă. Purtăm o cumplită povară pe umeri. E o culpă colectivă.
N-aș fi vrut să parafrazez în titlul ales, titlul unui celebru poem, dar mi s-a
părut oportun. Mâine putem fi noi în locul celor ale căror drame le consumăm
zilnic. Pentru că ne lăsăm devorați de știri, de câini, de nepăsare, pentru că
ne place să vorbim fără să facem ceva, să acuzăm, să disecăm, să căutăm la
infinit vinovați, soluții, doar stând. Să rămânem așadar dracului la locul
nostru, în casă, în fața televizorului, să mergem pe stradă ferindu-ne de
câini, să ocolim excrementele în care am putea călca, pentru că, nu-i așa ?, se
usucă la soare sau le spală vreo ploaie cândva, iar de cele pe care ni le
toarnă alții în cap sau pe gât, ne putem șterge. Sau bem o gură de apă, o bere,
ceva, în fața televizorului. Să nu ne simțim nicio clipă de vină pentru ce li
se întâmplă altora. Să nu ne gândim nicio clipă că toată indiferența asta se va
întoarce ca un bumerang către noi. Că așa au gândit poate și bieții părinți ai
acestui biet copil din care a rămas doar o știre trâmbițată și dezbătută
isteric de alți cetățeni români, nu-i așa, perfecți, asemenea nouă. Închidem
televizorul. Ce altceva putem face? Asta-i
viața...! Noi n-avem nicio vină niciodată. Suntem mult prea buni. Și apoi, nu a
fost copilul nostru..., căci dac-ar fi fost, Doamne, ce-am fi făcut...?! Dar nu
a fost, slavă Domnului...!
