Minunata Alice într-o țară...

          
            

        ... care nu e nici pe departe cea mai frumoasă, cea mai bogată, cea mai mare, dar e a ei...

       Aici s-a născut, aici a crescut, aici și-a plămădit fericirea. Și rostul.

      Și toată această plămadă îi face țara desăvâșită, pentru că așa a alcătuit-o ea. Pentru ai ei. Pentru ale ei. 

      Minunile din țara ei sunt copiii, cuvintele, oamenii și lucrurile dragi, cărțile.

      Alice Năstase e o făptură diafană, împăcată cu sine și cu toate bunele și relele din țara sa, pe care le rânduiește zi de zi cu răbdare neistovită.

    Pe cât de fragilă pare, într-atât e de puternică. Puterea ei stă în Cuvânt, pentru că Alice are în stăpânire cuvintele. Le ține într-un cufăr, rânduite cu migală și cu dragoste, le mângâie, le hrănește, le cântă, le oblojește când sunt vătămate și le ostoiește furia când vor să vătămeze. Le ia apoi din cufăr, le sărută și le presară cu degete magice peste câmpiile, peste munții și peste apele de gânduri din țara ei. Unele își găsesc locul unde le-a hărăzit stăpâna lor, prind rădăcini, încolțesc, înfloresc și rodesc. Altele, mai neastâmpărate, își iau zborul și se rătăcesc.

    Alice le caută, le găsește întotdeauna, le dojenește blajin și le așează în cufăr să-și afle o vreme odihna și tâlcul.

   Alice scrie cum puțini o mai fac astăzi, și totuși e de o simplitate și de o modestie rar întâlnite. Vorbește încet, măsurat, blând, și totuși e ascultată cu urechi ciulite, cu ochi rotunzi, de copii fermecați. Doar v-am spus!,... e minunată și cuvintele ei sunt magice, iar ceea ce îi sporește puterea e generozitatea. 

    Alice nu ține cuvintele doar pentru ea, ci dăruiește fără zăbavă din preaplinul neprețuitului cufăr. 

    De aceea am rugat-o să ne primească în țara peste care domnește și să ne dăruiască o lecție.

     O lecție despre iubire, despre încredere, despre bunătate, despre speranță. O lecție minunată ca ea, o lecție pe care copiii mei, ai noștri, au învățat-o din clasă. 

      Lecția de dăruire...

     Și pentru mine a fost o lecție, de fapt, întărirea unei învățături la care mă întorc mereu, după ce rătăcesc prin ungherele perfide ale îndoielii, ale deznădejdii, dar aceasta este povestea mea, din țara mea, încă frământată de răzmerițe...

      În țara Alicei  e pace. Și așa trebuie să rămână.