Despre alienarea omului modern

Ce este omul modern sau omul nou sau omul zilelor noastre? Cine este el?

E, semantic vorbind, modern sau nou, sapiens ori ludens? Fie semantic, fie antropologic, el nu mai este nici om și cu atât mai puțin modern sau nou. Ci doar al zilelor noastre. Este omul contemporan, un altfel de om, o ființă care ... ființează într-o societate compusă din tot mai mulți indivizi asemenea lui, raportându-se la valori, la coordonate, la repere născocite de el sau de alții ca el, de neconceput odinioară. Omul contemporan este un mutant, un surogat.

Omul acesta se iubește și se valorizează doar pe sine, iar raportarea lui la societate este dictată nu de reguli, de norme, de rigori unanim acceptate, ci de propriile interese de moment.

El nu adună pentru a folosi, ci pentru a avea și pentru a le arăta celorlalți că are. El nu respectă pentru că nimic și nimeni nu merită respectul lui. El nu empatizează pentru că nu poate și nici nu vrea. Are problemele lui și nu se mai încarcă și cu ale altora. În plus, fiecare este răspunzător pentru sine. Doar el, nu. El nu vrea să plătească pentru greșelile lui și nu are remușcări atunci când ucide, când fură, când minte, când trădează. El este victima. Nu mai face dragoste, ci sex, pentru că iubirea, poezia, fluturii în stomac, emoția, buchetele de flori sunt demodate, cronofage, inutile. El nu se căsătorește pentru că e complicat și păgubos, iar dacă o face, își înșală fără remușcări partenerul sau divorțează pentru că nu e înțeles. Este mereu în căutarea fericirii, pentru că nu o vede niciodată în lucrurile simple. Se prevalează de ideea că viața e complexă și crede că este singurul care înțelege asta. Are întotdeauna toate răspunsurile. Nu are îndoieli, pentru că deține, consideră el, adevărul absolut. Caută senzații tari, pentru că normalitatea îl plictisește. E blazat, indiferent, pasiv, depresiv, nevrotic, plin de fobii, suficient sieși până la greață. Atunci când cineva îl critică ori îi dezaprobă apucăturile, acela nu poate fi decât un frustrat care nu a atins bunăstarea și nivelul de suficiență al unui individ superior ca el. El nu se mai plimbă, nu mai călătorește, ci face turism. Nu merge desculț prin iarbă din cauza căpușelor. Taie copacii ca să poată turna beton, ca să nu i se prăbușească pe mașină sau să nu adăpostească păsări. Fac prea mult zgomot și găinaț care, ... îi corodează vopseaua de pe mașină. Își îmbracă pisicile și câinii și îi duce la saloane de înfrumusețare cât e plecat să se distreze, să-și încarce bateriile. Ieșirile în natură, concediile, plimbările lui înseamnă mâncat și băut până la starea de vomă, stat în trafic, zăcut pe plajă sau în hotel, muzică asurzitoare, shopping, stat cu ochii în telefon sau în laptop, postat pe rețelele de socializare fotografii din vacanță, ca prietenii (?!) să afle unde este și să crape de invidie.

De aceea, omul contemporan nu are nevoie de prieteni. Îi are doar pentru a se folosi de ei și, eventual, pentru a avea pe cine denunța. Îi cumpără pentru a avea în fața cui să-și etaleze opulența. Așadar nu are nevoie de prieteni adevărați. Prietenii ți-i faci în timp, cer ajutor, trebuie înțeleși, îmbrățișați, iubiți. El nu are timp să probeze prietenia, să cunoască oameni, să strângă mâna cuiva. Nu poate renunța la sine, pentru a fi lângă altcineva, nu se irosește în sentimente. El nu comunică, nu se împrietenește, nu discută, el... socializează. Pe Facebook, pe Twitter, pe Whats App, pe Skype, pe Chat... . Poate vorbi la telefon, poate trimite sms-uri, email-uri, așa că la ce bun să mai stea față în față cu cineva, să mai țină pe cineva în brațe, să-i mai pună mâna pe umăr, să mai piardă din prețiosul timp în care poate sta pe rețelele de socializare.

El nu dă doi bani pe educație, pe școală, pe lectură, pentru că nu se merită câtă vreme poți să-ți cumperi diplome peste diplome. El nu iartă, nu cere iertare, nu acceptă și nu se acceptă așa cum l-a lăsat Dumnezeu pentru că nu are niciunul.

Dumnezeul lui înseamnă pelerinaj la Ierusalim, picnic în curtea mânăstirii, mătănii și cruci atârnate prin mașină. În fond, nici nu are nevoie de Dumnezeu. El este atotputernic. Dumnezeu este el. Lui i se cuvine totul fără a da nimic. Doar pentru că există.

Omul acesta nu trăiește în frică, nu se teme că ceea ce face se va răsfrânge cândva asupra copiilor lui și nu se gândește la moarte, pentru că nu crede că va muri vreodată. Moartea li se întâmplă altora. El va moșteni pământul. El este un supraviețuitor.

El se descurcă. Nu stă niciodată în trafic, nu stă la rând, nu se supune legii, este mai presus de oricine și de orice. Dă sfaturi de viață culese de pe internet ori de prin reviste glossy. Se erijează într-un ghid de succes în afaceri, de fentat legea, nevasta, fiscul, școala, poliția. Își învață copilul la fel. Bunul-simț, respectul pentru norme, educația, generozitatea, smerenia sunt pentru fraieri, nu pentru șmecheri. Fraierii sunt varză, sunt ratați, sunt frustrați și roși de invidie față de el. Fraierii muncesc pe brânci, învață, iar șmecherii cumpără și vând.

Sensul existenței lui este acela de a acumula fără număr. Case, mașini, diplome, tablouri, bijuterii, ceasuri, neveste, copii, amante, operații estetice, relații.

Viața lui glamouroasă trebuie cunoscută de toți, trebuie expusă în presa mondenă, pe Facebook, pretutindeni unde se poate vedea, pentru a stârni invidie și pentru a-i hrăni orgoliul. Exhibiționism pe care, firește, doar frustrații îl văd astfel.

Viața lui reală însă, adevărata lui ascensiune socială, trebuie ascunse în locuri cât mai sordide și mai întunecate.

Și cum acest om mutant există doar pentru sine, ar trebui să nu existe pentru ceilalți. Poate că nici nu i-am observa prezența dacă l-ar încăpea lumea lui, dacă nu ar intra atât de brutal în lumea altora, dacă nu ar vrea cu orice preț să fie văzut și adulat, cunoscut și temut. Și atunci îți intră în viață cu pantofii lui de firmă și cu mașina lui tunată și turată la maximum, în urlet de manea. Te murdărește, te stropește din cap până-n picioare și te înjură că-i stai în cale. Așa că nu poți face abstracție de el. Îl poți ocoli sau îl poți înfrunta. Nu-l poți schimba, o știi bine, dar nici nu ești obligat să-l accepți, așa că celor ce nu-i sunt asemenea și se lasă seduși de el, năclăiți de el, le spun: Vai, vouă...! Nu vă amestecați cu el dacă vreți să rămâneți oameni! Nu vă vindeți lui! Nu vă murdăriți conștiința! Odată ce ați făcut-o, vă va fi greu să vă întoarceți la ai voștri, la voi înșivă...!

Omul acesta ar trebui să-ți inspire milă, dacă nu ți-ar inspira silă. Are conturi pe toate rețelele de socializare, dar nu are niciun prieten. Are GPS, dar nu găsește niciodată drumul. Are bani, dar nu știe să-i folosească. Are mașini, dar nu ajunge nicăieri. Are case, dar nu are un cămin. Are un noian de relații sexuale, dar nu are dragoste.

Cum pentru el, unicul zeu e banul, cum crede că absolut totul se poate cumpăra și se poate vinde, nu poți decât să te consolezi cu gândul că îi scapă ceva esențial: Totul se plătește.

La cursul zilei. Și la lumina ei.